Poliţiştii de frontieră de la ITPF Sighetu Marmaţiei, în cooperare cu lucrători ai Poliţiei Oraşului Baia Sprie, au descoperit şi confiscat cantitatea de peste 1.500 pachete cu ţigări, ascunsă în locaşuri special amenajate într-un autoturism.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, în cooperare cu lucrători ai Poliţiei Oraşului Baia Sprie au desfăşurat, vineri, o acţiune pe linia contrabandei cu ţigări, în zona de competenţă.
„S-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care au fost descoperite mai multe pachete cu ţigări, ascunse în locaşuri special amenajate, fapt pentru care persoana şi autoturismul au fost conduse la sediul STPF Maramureş. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.518 pachete de ţigări, de provenienţă Duty-Free, în valoare de 17.760 lei. Întreaga cantitate de ţigarete împreună cu autoturismul în valoare de 10.000 lei au fost indisponibilizate până la finalul cercetărilor”, mai indică sursa citată