Doi minori au ajuns aseară la spital, după ce au fost loviți de o mașină, pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc în Brașov, iar la volan se afla un bărbat de 78 de ani, care, spun martorii, circula cu viteză.

Impactul a avut loc după lăsarea serii, pe o trecere de pietoni bine luminată, situată în apropierea unei intersecții. Din primele informații, șoferul de 78 de ani nu a observat la timp pietonii – o adolescentă de 17 ani și un băiat de 9 ani – pe care i-a lovit în plin.
Două echipaje SMURD și unul de ambulanță au intervenit de urgență, pentru a le acorda îngrijiri medicale victimelor. Apoi, cei doi minori au fost transportați la Spitalul de Pediatrie din Brașov.
Oamenii din zonă sunt nemulțumiți că intersecția intens circulată nu are semafor și nici limitatoare de viteză. Iar accidentele se țin lanț, din aceste motive, spun ei.