Ultima oră

21 de deputați cu proprietăţi în Capitală rămân fără bani din decontarea chiriei. Parlamentarii modifică statutul

Ciprian Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat luni, 16 iunie că se va modifica regulamentul, printr-un proiect, astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei parlamentarii care au proprietăţi în Capitală.

Până în prezent, doar cei care aveau domiciliul în Bucureşti nu puteau să încaseze aceste sume.

„Dacă până astăzi parlamentarii, deputaţii, senatorii, care aveau domiciliu în Bucureşti, nu beneficiau de această sumă forfetară pentru decontarea chiriei, prin această propunere nu vor beneficia de ea nici parlamentarii care au proprietăţi. Pentru că aici şi a fost problema, înţeleg că unii parlamentari cu proprietăţi în Bucureşti, dar neavând domiciliul în Bucureşti, au încasat această sumă forfetară, pentru decontarea chiriei”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, potrivit News.ro.

Ciprian Şerban afirmă că sunt 21 de parlamentari din Camera Deputaţilor, care încasau sume pentru chirie, deşi aveau proprietăţi în Bucureşti sau în Ilfov. De asemenea, potrivit noului proiect, nu vor mai beneficia de bani pentru chirie nici parlamentarii ai căror soţii au case în Capitală.

„E o situaţie semnalată de către dumneavoastră, pe care noi o îndreptăm astăzi. Nu este moral, legal este”, a mai arătat preşedintele Camerei.

S-a constatat că 270 de deputaţi din cei 331 din Parlamentul României primesc bani pentru chirie în Bucureşti, deşi unii dintre ei au proprietăţi.

Legea spune că parlamentarii primesc bani de cazare în Capitală dacă nu au domiciliul înregistrat în București sau în județul Ilfov. Suma pentru chirie echivalează cu 50% din indemnizația brută/lună la care este îndrituit respectivul deputat sau senator.

Potrivit ziarului „Europa Liberă”, care a analizat toate declarațiile de avere, sunt nu mai puțin de 17 persoane care au proprietăți în București sau jud. Ilfov și primesc de la stat și bani de chirie. Ei sunt:

PSD: Adrian Câciu, Vlad-Florentin Drînceanu, Mirela-Florența Matichescu, George-Adrian Popa, Ştefan-Ovidiu Popa și Mihai-Viorel Fifor. Li se adaugă Grațiela-Leocadia Gavrilescu, aleasă și ea pe listele PSD, dar din partea Partidului Umanist Social Liberal.

AUR: Ștefăniță Avrămescu, Florin-Eugen Cîrligea, Mugur Mihăescu, Silviu-Florin Oancea, Dumitru Tilea, Florin Bogdan Velcescu, Gianina Șerban, al cărei soț are afaceri imobiliare în județul Ilfov.

Partidul Național Liberal (PNL): Florin-Claudiu Roman și George Șerban Cătălin, și câte un parlamentar din Partidul Oamenilor Tineri (POT) – Dumitrița Albu, SOS România – Mariana Vârgă și Uniunea Salvați România (USR) – George Gima.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *