
Un turist italian de 55 de ani a murit în timp ce vizita Castelul Bran cu un grup de conaționali.
Omul ar fi avut afecțiuni cardiace și, potrivit colegilor din grup, acuzase dureri în zona toracelui de dimineață. În timp ce se afla în curtea interioară a castelul, i s-a făcut brusc rău și a căzut ca secerat.
În grup erau și medici, care au încercat să-l resusciteze până la sosirea ambulanței. Personalul medical a constatat că bărbatul nu mai prezenta semne vitale. În ciuda eforturilor de a-l readuce la viață, resuscitarea durând mai mult de 40 de minute, echipajul medical a declarat decesul.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru clarificarea circumstanțelor decesului. Corpul persoanei decedate a fost preluat și transportat de lucrători din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei exacte a morții.




