30 de migranţi care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, prin judeţul Arad, fie ascunşi în camioane fie pe jos, prin câmp, au fost prinşi în ultimele 24 de ore de către poliţiştii de frontieră.
În două camioane care au fost verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, conduse de şoferi români, au fost descoperiţi 21 dintre migranţi. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, autoturisme şi mobilier pentru societăţi comerciale din Belgia şi Franţa.
„În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 21 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diferite Turcia şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 20 şi 47 de ani, majoritatea solicitanţi de azil în ţara noastră”, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.