Dezvăluiri

5,45 milioane de lei pierduți din neglijență de Primăria Motru

Proiectul care viza îmbunătățirea iluminatului public din Motru, depus în luna iulie de fosta conducere a primăriei din municipiu, a fost respins, în aceste zile, la finanțare. Practic, CNI a considerat că proiectul depus nu a întrunit toate condițiile de eligibilitate și anume că primăria avea datorii la momentul depunerii cererii de finanțare cât și faptul că hotărârea de CL, propusă de fostul primar, nu întrunea toate cerințele cu privire la modul de achiziție pentru această investiție. Dureros este faptul că deși fostul primar acea doi consilieri personali, acest proiect a avut și consultanță externă, plătită din banii UAT-ului. Firma ar fi trebuit să cunoască cerințele proiectului și să îndrume angajații primăriei, daca ar fi considerat că anumite documente nu sunt conforme. Practic se vede clar nepăsarea totala care poate fi considerată un prejudiciu material dar și de imagine al Primăriei Motru. La timpul respectiv se anunță cu surse și trâmbițe aceasta mare investiție pentru comunitate, prezentându-se pe rețele de socializare că și o lucrare gata realizată. Actualul primar Cosmin Morega a declarat că va face tot posibilul pentru a relua și remedia neglijența altora, Motru fiind condamnat, timp de cinci ani de zile, sa nu aibă parte de un iluminat modern, inteligent și economic care ar fi adus beneficii întregii localități dar și bugetului local.

„În timp ce comune, din vecinătatea Motrului au reușit să implementeze programe de investiții în iluminat public pe led, Motru a rămas și la acest capitol codaș urmare a indolentei și lipsei de interes a foștilor conducători”, a declarat primarul Cosmin Morega.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *