Ultima oră

Copil de doi ani, lovit de maşină în timp ce traversa strada

Un copil de doi ani a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din orașul Galați. Copilul nu era supravegheat de un adult.

Femeia aflată la volanul mașinii este cercetată deoarece a transportat copilul la spital, părăsind astfel locul accidentului.

Potrivit IPJ Galați, accidentul a avut loc marți seara.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit că „o tânără, cu vârsta de 24 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Laminoriștilor, dinspre strada Stadionului către strada Costache Conache, ar fi acroșat și rănit un minor, cu vârsta de 2 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis fără a se afla sub supravegherea vreunui adult”.

Copilul a fost transportat la spital de femeia aflată la volan. Victima a rămas internată pentru investigații medicale suplimentare, scrie Mediafax.

Femeia nu consumase alcool, dar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *