Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Pâncota, judeţul Arad, suspectat că omorât o femeie în locuinţa căreia a intrat cu intenţia de a fura mai multe bunuri, a fost depistat de poliţişti, după două luni.
„Din cercetări, a reieşit că cel în cauză, la data de 26 februarie 2022, ar fi pătruns în locuinţa unei femei, din localitatea Pâncota, cu intenţia de a sustrage bunuri. Bărbatul ar fi fost surprins de victimă, în timp ce se afla în casă, aplicându-i acesteia mai multe lovituri care au dus la decesul femeii”, a anunţat, vineri, IPJ Arad.