Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, și prefectul Iulian Popescu l-au invitat pe președintele Casei Naționale de Pensii în județ pentru a lămuri problemele apărute pe tema aplicării Legii nr.197/2021. Daniel Baciu se va întâlni, joi, cu lideri sindicali, angajați ai companiei care au protestat pentru reducerea vârstei de pensionare, și conducerea Complexului Energetic Oltenia. Prefectul Iulian Popescu propune ca la discuții să fie prezenți câte doi reprezentanți ai fiecărui sindicat din CEO. “Am fost abordat și de protestatari și le-am promis că poate să participe un singur reprezentant și din partea lor. Legat de celelalte sindicate, propun ca să avem doi reprezentanți din partea fiecărui sindicat responsabil pe județul Gorj. Unele persoane spun că nu-și mai are rostul vizita domnului Baciu în Gorj, altele spun că este foarte bun dialogul, părerea mea este că atât timp cât există riscul unor presiuni sociale și, să zicem, tulburări sociale, este foarte bine să ne adunăm la aceeași masă, conducerea CEO, Casa Națională de Pensii, Casa Județeană de Pensii, sindicate și să avem o comunicare concretă pe grafice de activități. Să înțelegem când anume încep primele dosare să fie aprobate și care este perioada de timp până se vor finaliza. Am mare încredere că această întâlnire va clarifica foarte mare parte din întrebări și gorjenii nu-și vor mai consuma energia pe zvonuri și păreri. Va da toate informațiile oficiale, clare pentru toată lumea. Această responsabilitate este împărțită. Casa Națională de Pensii este agenția executivă care trebuie să pună în aplicare aceste aspecte, dar toate discuțiile trebuie purtate, bineînțeles, cu ministerul, fiind ordonatorul de credite”, a afirmat prefectul județului Gorj.
0 309