Politică

Tensiuni în Comisia de Muncă. Iordache l-a luat la rost pe Solomon. Reacția lui Weber!

Amendamentul care deblochează Legea nr.197/2021 nu a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de marți a Comisiei de Muncă din Camera Deputaților.

Senatorul PNL Ion Iordache a mers la Comisia de Muncă pentru a-i cere președintelui acesteia, social-democratului Adrian Solomon, să introducă pe ordinea de zi amendamentul care deblochează legea care reduce cu 13 ani vârsta de pensionare în minerit și energie. Liderul PNL Gorj a înregistrat discuțiile și le-a făcut publice pe pagina de socializare. Pe înregistrare se aude, la un moment dat, cum Solomon a încercat să-l scoată afară din ședință pe Ion Iordache. Senatorul acuză că șeful Comisiei de Muncă a avut “o atitudine abuzivă”. “M-am prezentat la comisie în calitate de parlamentar care a depus amendamente. Deși au promis și promit de atât timp că vor introduce pe ordinea de zi acel PLx, până la urmă, sunt voci care spun că ar trebui modificat într-un anumit fel, altele în alt fel. Îmi doream și cred că era și normal să-l introducă pe ordinea de zi și într-o dezbatere cu toți specialiștii din Camera Deputaților, care sunt în acea comisie să se găsească soluția. Numai că n-au vrut să-l introducă pe ordinea de zi, motivând că vor avea discuție cu primul ministru și cu ministrul Muncii. Între timp, pot să vă spun că nu au luat o decizie în favoarea găsirii unei soluții, din contră, au lăsat-o fără s-o clarifice în vreun fel. Ieri au spus doar că nu este grabă și că discuțiile le va purta cu ministrul și primul ministru și soluțiile le vor da ei. N-au vrut sub nicio formă, din contră, a fost și foarte agresiv și a încercat să mă scoată din sală. Chiar dacă, la un moment dat, Gheorghe Pecingină, care este în comisie, a intervenit și a zis că trebuie să fie cineva din comisie care să susțină amendamentele pe care le propun eu și introducerea pe ordinea de zi a proiectului îl susține el și nu a vrut nici în acest fel. Eu consider că este un abuz, dar important e că nu am putut să impunem noi introducerea pe ordinea de zi și să se facă o dezbatere”, a spus Ion Iordache.

Weber: Sunt semne de îngrijorare din partea unor membri PNL

În replică, președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, afirmă că în rândul unor membri ai Partidului Național Liberal ar exista o stare de îngrijorare după ce au văzut că senatorul Ion Iordache a înregistrat discuția cu Adrian Solomon din cadrul Comisiei de Muncă. “În primul rând, domnul senator ar trebui să știe că nu are nicio calitate la comisia de muncă. Modificarea ordinii de zi se face doar de către guvern sau de către membrii comisiei de a-și suplimenta ordinea de zi. Dar modalitatea pe care a abordat-o cu înregistrările discuțiilor respective, nu vreau s-o comentez, pentru că de asta sunt și tot felul de semne de îngrijorare din partea unor membrii din PNL, pentru că această modalitate este un semn de întrebare. Poate acest procedeu l-a folosit de-a lungul timpului și cu alți interlocutori de a înregistra anumite discuții. Nu este o procedură pe care o agreez. Dacă a ales această cale de a înregistra orice discuție, orice întâlnire cu oricine, nici nu vreau să comentez acest lucru”, a afirmat liderul social-democraților gorjeni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *