Ultima oră

Microbuze electrice pentru elevii din Gorj

Consiliul Județean Gorj a depus astăzi spre finanțare proiectul „Microbuze electrice pentru elevii Județului Gorj”, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României.

Valoarea totală a proiectului este de peste 30 milioane de lei.

Obiectivul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii Județului Gorj” vizează îmbunătățirea condițiilor de transport, prin furnizarea de microbuze școlare ”verzi”.

„Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări asupra mediului, cadrului social şi economic. În acest context, atât la nivel european, cât și la nivel național, se recunoaște caracterul urgent al problemelor legate de mediul înconjurător și se propun o serie de măsuri pentru atingerea obiectivului Uniunii Europene (UE) de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030.

Din această perspectivă, educația pentru mediu și schimbări climatice devine o prioritate, iar  infrastructura unităților de învățământ trebuie să fie adaptată standardelor europene de dezvoltare sustenabilă.

Pe lângă asigurarea mobilității urbane verzi, prin achiziționarea de microbuze electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, pregătim și conștientizăm generațiile viitoare în ceea ce privește schimbările climatice.

De asemenea asigurăm mijloace de deplasare pentru elevii aflați în zone cu populație scăzută, facilitând accesul la educație a acestora, cu protejarea mediului în același timp“, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Gorj

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *