Ultima oră

Doi minori, accidentați pe o stradă din Motru

Doi adolescenți de 13 și 17 ani au fost accidentați în municipiul Motru de o mașină condusă de un bărbat din Mehedinți.

„Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat 49 de ani, din comuna Corcova, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Macului, din municipiul Motru, a acroșat doi minori de 17 și 13 ani, din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți și municipiul Motru, care se angajaseră în traversarea părții carosabile în fugă, prin loc nepermis.

În urma impactului, a rezultat rănirea celor doi pietoni, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, cei doi pietoni au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,40 mg/l, respectiv 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice“.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close