Pentru funcționarea grupurilor energetice și a carierelor miniere în rezervă tehnică va fi nevoie de circa 200 de milioane de euro, anual. Daniel Burlan, director de vânzări la Complexul Energetic Oltenia, a declarat că este suma necesară pentru a exista continuitate. Banii vor fi acoperiți din veniturile companiei și din sumele primite pentru a fi la dispoziția Transelectrica.
„Va fi nevoie de 200 de milioane de euro, pe an, pentru continuarea activității în rezervă tehnică. Vor fi stabilite condițiile în care CEO va funcționa și va fi plătită pentru energia de care are nevoie sistemul energetic. Va exista energie pe cărbune și după 2026. Vor fi 3,3 terawați. Vor fi aprobate acele mecanisme, să putem produce și să încasăm banii pe energie. Vom avea nevoie de circa 200 de milioane de Euro să susținem cele trei grupuri pe cărbune de la Rovinari și de la Turceni”, a declarat Daniel Burlan. După 2026 la CEO vor mai fi trei blocuri energetice și patru cariere miniere, toate în rezervă tehnică și 4.500 de angajați, conform Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia.