Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia este nemulțumit de modul în care angajații companiei înțeleg să lupte pentru drepturile lor. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Cariera Minieră Lupoaia, actualmente pensionar, a declarat că de mai mulți ani nu a mai avut loc un protest major la companie. Vremurile în care angajații se solidarizau și încetau activitatea sau participau la proteste semnificative la Târgu Jiu sau în București au apus.
„O să le cumpăr personal baticuri celor care stau deoparte și au stat deoparte, când este nevoie de solidaritate și de acțiuni în mișcarea sindicală pentru o serie de aspecte ce vizează personalul care dorește să se pensioneze și mai ales pentru cei care vor să mai aibă un loc de muncă și în următorii ani. Este foarte slabă activitatea la nivelul mișcării sindicale. Dacă tot au îmbătrânit și nu mai pot, să poarte batic sau cârpe, cum se spune la țară. Așa poartă femeile în vârstă. Lumea știe că au o vârstă și e lămurită treaba. Să poarte batic și angajații care au renunțat să mai lupte și așteaptă ca lucrurile să se rezolve de la sine sau să lupte alții pentru ei. Nu se rezolvă totul pe Facebook sau de la televizor”, a declarat Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.