Autoritățile din Târgu Jiu anunță că nu vor mai risca o soluție controversată pentru lucrările de importanță majoră pentru municipiu. Astfel, pentru modernizarea centrului s-a decis că soluția optimă este cea a folosirii de pavele de andezit cu adeziv.
Este același tip de material folosit și pe Calea Eroilor, respectiv pavelele mari, însă montajul va fi cu adeziv. Prin urmare, soluția va fi una durabilă și nu vor exista riscuri, la fel ca în cazul pavelelor montate pe nisip. Avantajul pentru centrul orașului este că există deja baza din beton pentru lucrarea de modernizare, după cum a precizat viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru. Valoarea totală a proiectului de reabilitare a centrului este de peste 6 milioane de euro.