În sud-vestul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în zona Carpaților de Curbură și pe litoral vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 55…65 km/h, și izolat de 70 km/h.
Atenţionarea vizează Capitala și județele Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Călărași, Ialomița, Buzău, Prahova, Vrancea, Constanța și Tulcea. Intensificări ale vântului vor mai fi, temporar, și în restul zonelor din sud și est, cu viteze în general de 45…50 km/h.
10 judeţe şi Bucureştiul, sub cod galben de vânt până la ora 23.00. Vor fi rafale de 55…65 km/h și izolat de 70 km/hShutterstock
În zona municipiului Bucureşti, în acelaşi interval, vremea se va încălzi uşor. Vor fi înnorări trecătoare şi intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 55…60 km/h. Temperatura aerului va avea valori în jurul normelor datei, cu maxima de 27…28 de grade.