Ultima oră

Ministrul Energiei: „În 2026 producția pe bază de lignit ar trebui să se oprească”

Ministrul Energiei Sebastian Burduja și analistul politic Bogdan Chirieac au vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre exploatarea cărbunelui, locurile de muncă ale minerilor și proiectele viitoare.

„Deci minerii rămân cu locurile de muncă.”, a întrebat Bogdan Chirieac

„Rămân cu locurile de muncă și e foarte important pentru că și la Gorj, și la Valea Jiului abia așteaptă unii participanți la spectrul politic să exploateze aceste temelii. Sunt sensibile pentru că e pâinea acelor oameni și nu dorim să alimentăm acest curent extremist. Deci oamenii vor rămâne cu locurile de muncă, oricum e nevoie de ei să pună în siguranță aceste mine. Sunt lucrări specifice care se fac și o să le acordăm un ajutor de stat, după aprobarea Comisiei Europene, exact pentru punerea în siguranță a acestor mine din Valea Jiului.

La Gorj e și mai complicat pentru că în planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia și la baza acestui plan a fost un ajutor de peste un miliard de euro pe care statul român l-a dat Complexului și România atunci și-a asumat în fața Comisiei, ca să primească aprobarea, un plan foarte agresiv de închidere și undeva în 2026 producția pe bază de lignit ar trebui să se oprească în România.”, a spus ministrul.

Lignitul e cărbunele mai slab energetic și puțin mai poluant.”, a adăugat Bogdan Chirieac.

„Da și sunt exploatări de suprafață cu utilaje foarte mari, mai simplă, ai nevoie de front de lucru și aici lucrăm să mai facem niște exproprieri să dăm front de lucru.

Am fost în teren și am văzut lucrul asta. Când nu ai front de lucru trebuie să intri la un unghi mult mai abrupt și crește riscul la care se expun minerii care exploatează acolo cărbunele. Deci, acum încercăm pentru că proiectele pe gaz pe care CEO le avea în plan, au spus că elimină cărbunele și îl vor înlocui cu centrale pe gaz.

Au făcut trei construcții de tip spv cu trei antreprenori, cu trei mari companii, au pornit târziu. Noi vrem să mergem cu aceste argumente la Uniunea Europeană și să ne cerem dreptul de a mai produce pe cărbune până când proiectele pe gaz sunt operaționale.”, a spus Sebastian Burduja la DC News.

sursa: dcnews.ro

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *