Un consilier local din Cruşeţ a fost găsit de ANI în conflict de interese administrativ. Asta în februarie cand inspectorii de integritate au decis să sesizeze pentru asta Camerei de Conturi Gorj. Consilierul luat în vizor este Sabin Diaconu, ales local PSD la Crușeț.
„În perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la adoptarea Hotărârii C.L. din data de 18 decembrie 2020 privind prelungirea contractelor de locațiune pentru închirierea unor imobile aflate în domeniul privat al com. Crușeț, fără să anunțe la începutul ședinței interesul personal avut în problema respectivă. În baza Hotărârii, Primăria Crușeț a încheiat cu trei afini ai persoanei evaluate acte adiționale prin care a fost prelungită valabilitatea contractelor de locațiune. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) și alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 57/2019”, susținea ANI.
În luna iunie, la Tribunalul Gorj începea procesul Agenției Naționale de Integritate cu alesul local, cu Consiliul Local Crușeț dar și cu primăria. La primul termen, instanța de fond a decis să scoată din litigiu primăria și să admită in parte acțiunea ANI vizavi de consilier și de CL. Instanță anulează parțial Hotărârea nr. 43/18.12.2020, emisă de pârâtul Consiliul Local Crușeț, respectiv în ceea ce priveşte prețul locațiunii.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.