
Comercianții care își desfășoară activitatea în târgul săptămânal de la Bibești, comuna Săulești, dar și clienții acestora se supun, periodic, riscului de a face cancer. O sesizează un localnic până la Garda de Mediu Gorj, instituție care nu a luat, până acum, nicio poziție în cazul spațiului în care târgul își desfășoară activitatea, cu acordul autorității locale. Spațiul este acoperit cu placi de azbest, un material care provoacă cancer pulmonar și azbestoză. Târgul este o rușine, cu toate plăcile de azbest rupte și căzute, sub care se comercializează inclusiv produse de alimentație publică.
Este un lucru cert că urmare a faptului că azbestul este cancerigen și foarte periculos pentru sănătate, începând cu anii 1980, multe țări dezvoltate au început să interzică produsele din azbest, inclusiv azbocimentul. Boala provocată de fibrele de azbest se numește azbestoză. Azbestul provoacă boli grave, cum ar fi cancerul, cu rate de supraviețuire foarte scăzute. Numai în 2019, a provocat moartea a aproape 72 000 de persoane în UE. Reducerea contactului cu azbestul este esențială pentru a proteja sănătatea lucrătorilor și pentru a salva vieți.
În ciuda acestor lucruri ce ar trebui cunoscute de autorități, cu atât mai mult cu cât au fost sesizate în scris, Primăria Săulești și Garda de Mediu Gorj refuză să oprească târgul din Bibești ori să impună scoaterea plăcilor din azbest de pe acoperișul târgului.
Și totuși, de teama unor controale, primăria a percutat și a cerut, la finalul acestei săptămâni, coborârea plăcilor de azbest de pe spațiul în care se desfășoară târgul din Bibești.





























