Un bărbat de 50 de ani a filmat accidentul în care și-a pierdut viața, pe un drum județean din comuna Borca, judeţul Neamţ. El se afla pe locul din dreapta al unui autoturism, iar cel de la volan era băut.
Victima transmitea plimbarea în direct, pe o reţea socială, când mașina în care se afla a acroșat alta – care circula în aceeași direcție – a ricoșat într-un podeț și s-a răsturnat în șanț.
Șoferul și pasagerul de pe bancheta din spate au fost scoși de localnici din mașină, până a venit ambulanța. Însă pasagerul din dreapta era inconștient și n-a mai răspuns manevrelor de resuscitare.