Ultima oră

Pompierii gorjeni au intervenit în 120 de cazuri

În perioada 30 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, au intervenit în 120 de situații de urgență. „6 incendii (din care 3 izbucnite la locuințe, unul la un autoturism, unul la o anexă gospodărească și unul la un copac), 4 accidente rutiere, 14 incendii de vegetatie uscată, o misiune pentru căutare persoană dispărută, 8 intervenții pentru asigurare măsuri de protecție specifice, 86 de misiuni pentru acordarea primului ajutor calificat prin echipajele noastre SMURD, iar o situație de urgență semnalată s-a dovedit a fi o alarmă falsă“, au transmis reprezentanții ISU Gorj.

Două persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere.

„Din păcate, au existat și situații de urgență tragice, în care două persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere produse pe raza localităților Glogova și Crușet. În comuna Glogova, un tânăr de doar 20 de ani, și-a pierdut viața după ce a intrat cu autoturismul pe care în conducea într-un gard de beton. Tânărul a rămas încarcerat, iar la sosirea echipajelor noastre de intervenție nu prezenta semne vitale. S-a intervenit imediat la extragerea din autovehicul și aplicarea manevrelor de resuscitare, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva. La fel s-a întâmplat și în localitatea Crușet, unde conducătorul auto al unui autoturism a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din cei 3 ocupanți ai autovehiculului o persoană de sex feminin, pasageră în autovehicul, a rămas încarcerată, în stare de inconstiență. Și în acest caz, eforfurile depuse de către colegii noștri au fost în zadar, medicul sosit la fața locului constatând decesul femeii în vârstă de 60 de ani“, au mai transmis reprezentanții ISU Gorj

Nici incendiile nu au stat deoparte, iar în această minivacanță am avut de gestionat patru situații de urgență generate de incendiile izbucnite la locuințe. „De departe cel mai grav astfel de incident a avut loc în comuna Cătunele, satul Steic în data de 2 ianuarie 2024, acolo unde a fost necesară intervenția a patru autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă. Incendiul a fost observat târziu, iar la sosirea echipajelor noastre de intervenție se manifesta generalizat la acoperișul construcției cu posibilitate de propagare și la construcțiile învecinate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă deși colegii noștri au intervenit prompt și la timp pagubele materiale sunt însemnate“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Lucrătorii ISU Gorj au efectuat controale la pensiuni.

„Premergător acestei minivacanțe, colegii noștri din cadrul Inspecției de Prevenire au desfășurat controale la operatori economici care au organizat petreceri în noaptea dintre ani și acțiuni de conștientizare și informare preventivă la unitățile de cazare, cu accent pe cele din stațiunea montană Rânca.
Astfel, în perioada 29-31 decembrie 2023, au fost controlați 17 operatori economici de pe raza județului, fiind identificate 45 de nereguli. Acestea au fost sancționate contravențional, iar o mare parte dintre deficiențe au fost remediate pe timpul controalelor. S-au aplicat amenzi în cuantum de 124.000 lei, principalele deficiențe constatate fiind punerea în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, instalații electrice utilizate cu defecțiuni sau improvizații, blocarea căilor de evacuare cu obiecte sau coșurile de fum neverificate.
În ceea ce privește avizarea/autorizarea din punct de vedere al securității la incendiu, colegii noștri depun eforturi atât pentru identificarea deficiențelor, sancționarea și remedierea lor, cât și pentru a-i sprijini pe administratorii clădirilor care din punct de vedere legal se supun avizării/autorizării să-și obțină aceste acte administrative care certifică siguranța la incendiu“, a mai spus Florin Chisim.

 

 

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *