Social

Donație pentru micuța Amina de la un tânăr în scaun rulant

Un tânăr în scaun rulant a efectuat, la început de an, o donație în bani către micuța Amina, din Târgu Jiu, grav bolnavă. Fetița suferă de nanism și de mai multe complicații generate de această afecțiune. Amina Maracu are 4 ani și a fost diagnosticată cu nanism și discondroplazie osoasă (deformare ax de genunchi). În cei patru ani de viață a stat numai prin spitale și pe patul de spital. Eforturile mamei au fost însă răsplătite, având în vedere că, deși îi este foarte greu, micuța a fost acceptată în învățământul de masă, la o grădiniță din Târgu Jiu. Are însă nevoie periodic de investigații medicale pentru ca afecțiunile să fie tratate și ținute sub control. Pentru că nanismul își pune amprenta asupra dezvoltării, este nevoie și de intervenții chirurgicale. Camelia Maracu, mama fetei, este singura care are grijă de copilă și are nevoie de bani pentru tratamente.

„Dragi prieteni, este început de an, așa că am decis ca anul acesta să acord toată puterea și priceperea mea binelui societății în care trăiesc. Am făcut acest lucru de când am intrat în spațiul public din județul Gorj, pentru că eu consider că oferind un exemplu pozitiv vă voi face pe voi, cetățenii tipici, să înțelegeți cu adevărat cât de importante sunt empatia și solidaritatea pentru o societate modernă. Astăzi, din conturile Asociației ”Dizabil în slujba comunității”, pe care o reprezint în calitate de președinte și fondator, a plecat un nou sprijin financiar către Amina, o fetiță din Târgu Jiu, care suferă de o formă rară și gravă de nanism. Micuța Amina duce o luptă grea și nedreaptă cu această boală grea, și din acest motiv îi voi fi alături, având speranța în suflet că exemplul meu va fi urmat și de alții. Muncesc zi de zi cu gândul la binele persoanelor cu dizabilități din România și sper ca eforturile mele să constituie un pas important spre integrarea deplină a fraților mei de suferință în societatea românească. Îi rog pe cei care vor lectura aceste rânduri să înțeleagă că orice persoană tipică poate ajunge la un moment dat, printr-o conjunctură nefericită, să dobândească o dizabilitate. Nu doresc asta nimănui, dar am precizat acest lucru pentru a vă face să înțelegeți de ce este important ca fiecare dintre noi să fim empatici, solidari și să facem tot ce ține de noi pentru ca toți dizabilii din România să ducă viață cât mai apropiată de cea normală”, a declarat Nicolae Simionescu, președintele Asociației „Dizabil în slujba comunității”.

Conturi pentru donații:
RO42BRDE200SV67622422000
Maracu Camelia Maria
RO46BTRLRONCRT0640070401
Asociația Aminelu

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *