Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse organizează, în perioada 15 ianuarie 2024 – 03 noiembrie 2024, Concursul național de proiecte de tineret și studenți.
Ministerul transmite că bugetul total alocat Concursului național de proiecte de tineret și studenți este de 3.000.000 lei, repartizat astfel: 1.500.000 lei, pentru linia de finanțare destinată proiectelor de tineret și 1.500.000 lei, pentru linia de finanțare destinată proiectelor studențești. Limita maximă pe proiect este 150.000 lei.
Un solicitant poate depune maximum un proiect în cadrul aceleiaşi linii de finanţare, dar nu pentru acelaşi tip de activitate, mai arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei.
Priorităţile Concursului naţional de proiecte de tineret şi studenţi:
– Consultarea tinerilor în procesul de luare a deciziilor;
– Dezvoltarea responsabilităţii sociale şi individuale a tinerilor şi facilitarea accesului egal al tinerilor la drepturi;
– Crearea şi susţinerea de oportunităţi pentru tinerii din zonele rurale;
– Dezvoltarea competenţelor tinerilor corelate cu dimensiunea de mediu a dezvoltării durabile; Dezvoltarea competenţelor necesare pentru o mai bună incluziune socială şi inserţie profesională, în special a competenţelor digitale;
– Dezvoltarea competenţelor culturale prin organizarea de evenimente în domeniile creative şi culturale dedicate tinerilor.
Perioada de depunere a proiectelor este 25 ianuarie-15 februarie 2024., mai indică sursa citată. Sursa. Bugetul.ro