Ar fi trei variante posibile. Prima ar presupune suspendarea selecției, a doua finalizarea selecției și numirea celor intrați pe lista scurtă sau anularea selecției care a fost demarată de compania de recrutare ARC Consulting. În toate cele trei cazuri puterea de decizie este a Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, cel care a și comandat acțiunea de recrutare.
„CS trebuie să ia rapid o decizie cu privire la Directorat. E nevoie de o conducere stabilă. Oricine va fi la conducerea companiei, este nevoie de oprirea scandalului care nu face bine imaginii societății. În plus, avem în față negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă. Vrem să avem în față un Executiv care nu este pus sub semnul întrebării, ci este învestit cu întreaga autoritate”, a declarat Alin Munteanu, liderul Cartel Alfa Gorj și președinte de sindicat în Complexul Energetic Oltenia.
0 477