S-a ajuns în foarte multe zone ca după peste 3 decenii de democrație și economie de piață și investiții să nu se vadă prea multe realizări. Cu toate acestea, foarte multe pliante au fost tipărite scrutin după scrutin și sunt primari și cu 6, 7 mandate. Trist este că edilii au găsit diferite mijloace să își conserve puterea și să obțină votul alegătorilor, chiar dacă realizările nu au fost pe măsură sau chiar au lipsit cu desăvârșire. Din patru în patru ani primarii au tipărit mii, zeci de mii și sute de mii de pliante A4 cu promisiuni. Unii le-au și păstrat. Pe lângă pliante pline de promisiuni, unii candidați, poate primari în funcție, au știut cum să își asigure votul, fără să rămână cu datorii sau cu vreo obligație față de alegători.
Adică s-a mers și pe mituirea alegătorului și exemplele sunt destule în ultimii 30 de ani. De la celebrele pungi cu făină și sticlele cu ulei, la gălețile pline sau goale, la puiul congelat sau prăjit, până la șepci, tricouri, veste, umbrele, scule și unelte și altele. Omul a luat, a votat și cam aici s-a terminat și cu promisiunile față de cel care a aplicat ștampila. Nu o fi luat toți, dar pe la țară a fost mai simplu. Adică la 2.000 de alegători cu drept de vot, unii candidați au considerat că merită investiția, în 2000 de plase cu alimente sau câteva rabe cu pietriș sau vreo petrecere câmpenească. S-au mai dat și funcții.
Unii nu s-au mai complicat și au băgat mâna adânc în buzunar și au scos câte 50, 100 sau 200 de lei și au reușit să achiziționeze suficient de multe voturi pentru a fi aleși sau realeși. Dacă nu au găsit destule bancnote în buzunarele lor au băgat mâna în cele ale prietenilor sau colegilor din mediul de afaceri. Uite, așa, știm și unde se duc banii de la bugetul local. Căci și oamenii de afaceri care susțin vreun primăraș sau deputat nu o fac pe degeaba și au și ei diferite interese. Adică au nevoie de vreo lege favorabilă sau de modificarea unei legi nefavorabile.
Dacă e vorba de localități, poate au pus ochii pe un teren sau au vrut de o viață să ridice câteva blocuri și nu au avut „noroc”. Apoi, norocul s-a schimbat și afacerile au înflorit. La fel și cu licitațiile din bugetul local sau din alte bugete. Nu mai surprinde pe nimeni că există abonați la bugetele locale, în funcție de prietenia cu edilul sau pe relații de partid sau donații la partid. Pe vremuri, primarii făceau echipe de câte doi sau trei și făceau schimb de oameni de afaceri, să nu se vadă cum le câștigă neamurile sau firmele, conduse prin interpuși, licitații la primăriile pe care le conduceau.
Și sunt sute de cazuri care au trecut pe sub nasul anchetatorilor. Fie că nu le-au mirosit, fie că au lăsat dosarele să prindă mucegai. Trecerea timpului este în avantajul făptuitorului, mai ales că în multe cazuri a intervenit prescrierea faptelor.
Și așa au trecut 34 de ani de democrație și de activități administrative în mediul rural și urban. Unele zone s-au mai dezvoltat, în timp ce altele par să se adâncească tot mai mult în sărăcie și disperare. Nu s-a construit nimic sau aproape nimic, ci s-a așteptat să se sugă din bugetul local. Nu s-a venit cu o plusvaloare, cu investiții suplimentare de la bugetul central sau cu investitori privați care să ridice economiile locale și care să asigure venituri pentru forța de muncă. Multe zone au fost părăsite de tineri și de localnici în general. Acest lucru nu a fost văzut ca o tragedie de către primari, ci ca o oportunitate de a câștiga mult mai ușor mandatele.
Cel mai probabil, ar fi trebuit să ajungem în punctul ca după trei decenii să spunem că nu mai merge și așa. Ar trebui să nu mai dăm vreo șansă pliantelor A 4 și să dăm o șansă celor care au făcut cu adevărat ceva pentru comunitățile lor sau celor care se află la prima încercare. Multe zone au rămas cu mult în urmă și au nevoie de rezultate concrete în următorii patru ani, nu doar de pliante lucioase care vor ajunge în vreun șanț sau în vreo pubelă politică. E nevoie de un vot responsabil și nu pentru plata vreunei datorii. (Eugen Măruță)
