Eveniment

Profesor de matematică, agresat de un lăcătuș mecanic, în incinta Liceului Tehnologic Motru!

Profesorul de matematică pensionar Valeriu Drulă a fost agresat, joi, de Constantin Gogan, lăcătuș mecanic la o unitate minieră a CEO, reprezentant al părinților în Consiliul de Administrație (CA) al Liceului Tehnologic Motru. Respectivul s-a ales cu o plângere, agresiunea având loc, joi după amiază, în timpul ședinței Consiliului de Administrație al unității de învățământ din Motru.

Ședința Consiliului de Administrație al Liceului Tehnologic Motru a fost una cu scandal. Asta, după ce reprezentantului primarului în CA nu i s-a admis participarea la ședința respectivă. S-a motivat că profesorul nu ar avea decizie din partea directoarei care să îi permită accesul profesorului în acest for. Valeriu Drulă are însă decizia primarului pentru a face parte din CA, pe când conducerea școlii menționează că trebuie să avizeze ea prezența profesorului în acest organism.

De fapt, prezența lui Valeriu Drulă în CA nu este agreată de conducerea școlii, pentru că acesta a cerut tot timpul ca lucrurile să se facă în mod corect în acest organism și să nu se comită abuzuri.

„Am cerut permanent să se dea elevilor bursele restante, dar nici a cincea echipă de control de la Ministerul Educației nu a rezolvat aceasta problemă. Am cerut să se recupereze prejudiciile, să nu se mai producă altele, dar acestea se produc. Din acest motiv nu sunt agreat aici. În lipsa mea se pot face tot felul de nereguli. Acum am fost și agresat, după ce s-a încercat îndepărtarea mea din acest CA, prin vot ilegal și nemotivat”, a precizat Valeriu Drulă.

Acesta a depus o plângere împotriva reprezentantului părinților în CA, după ce lăcătușul mecanic a încercat să îl scoată pe profesor cu forța din sala de ședință. Un echipaj de jandarmi a ajuns în școală, după ce agresiunea a fost raportată pe 112. La agresiune au fost martori toți membrii CA-ului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *