Medserv Min SA a încheiat un contract de prestare servicii medicale cu Primăria Târgu Jiu. Vor fi prestate analize medicale pentru salariații uneia dintre instituțiile aflate în subordinea directă a primarului municipiului Târgu Jiu. Aceasta este Direcția Poliția Locală. Agenții de poliție locală și cei de la pază, precum și personalul administrativ vor beneficia de analizele anuale la cabinetele Medserv Min din Târgu Jiu.
Societatea este deținută de către Complexul Energetic Oltenia și prestează servicii medicale pentru salariații din sucursalele electrocentrale și din carierele miniere ale companiei. Medserv Min SA are 100 de angajați, în mare parte personal medical.