Eveniment

VIDEO: Scenă incredibilă pe un bulevard din Târgu Jiu. O mașină a rămas blocată într-un service!

O scenă incredibilă a avut loc pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din municipiul Târgu Jiu, unde societatea Edilitara Public SA efectuează lucrări de modernizare. O mașină aflată într-un service auto a rămas blocată, pentru că trotuarul a dispărut și nu a mai putut să iasă.

„Pentru că orașul nostru este într-o continuă dezvoltare și în continuă construcție, clientul a rămas cu mașina blocată aici“, a transmis patronul service-ului auto.
Adrian Dăianu, directorul societății Edilitara, care se ocupă de executarea lucrărilor de reabilitare a străzii, a spus că patronul a fost rău intenționat, pentru că angajații societății au colaborat cu toți cei care derulează activități economice. „Pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu se înlocuiesc bordurile deteriorate, se frezează stratul de asfalt de pe partea carosabilă și se pune altul. Noi îi anunțăm în prealabil pe toți cei care desfășoară activități economice în zonă. Se observă că se lucrează. Dacă agenții economici vin către noi cu orice problemă pe care o au, angajații societății încearcă să o rezolve. Angajații societății noastre au plecat luni, 22 aprilie, în jurul orei 18.00 și nu au primit vreo solicitare din partea patronului respectiv. Este vorba de rea voință din partea agentului economic. Oamenii s-au întors la lucru în această dimineață, în jurul ore 8.00, și problema cu mașina a fost rezolvată“, a precizat directorul Edilitara.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *