AUR Gorj a reacționat după ce Robert Păiuși a fost implicat, duminică, într-un incident electoral. Primarul comunei Stejari a fost acuzat că a acroșat cu mașina, în timp ce se deplasa printr-o mulțime de susținători ai AUR, o mămică tânără care avea un copil în brațe.
Femeia a ajuns, ulterior, la spitalul din orașul Târgu-Cărbunești. După cele întâmplate, Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a deschis dosar penal. Președintele interimar al AUR Gorj, Ionelia Priescu, acuză că sunt menținuți în funcții primari “cu comportament de interlopi”.
“Retragerea sprijinului PSD e un lucru mult prea mic pe care PSD îl poate face, în acest moment”, afirmă coordonatoarea AUR Gorj.
Care e starea de sănătate a femeii acroșate de mașina primarului
Ionelia Priescu susține că tinerei mămici, acroșată cu mașina de primarul Robert Păiuși, nu i-a fost pusă viața în pericol în urma lovituri, însă are dureri abdominale.
„Ieri(nr. duminică), am avut noroc, dacă putem să spunem la asta noroc. Doamna s-a ales cu o accidentare care nu i-a pus viața în pericol, adică are, în acest moment, dureri abdominale, trebuie să se facă investigații suplimentare, dar nu și-a pierdut viața. De asta noi ne bucurăm. Avea și un copil mic în brațe. Trebuie să fii, cel puțin, un om cu mințile pierdute, ca să te bagi cu mașina într-o femeie cu un copil mic în brațe și gândiți-vă că acest primar a fost acuzat de sifonarea banului public și nu s-a făcut nimic. Din cum mi-au relatat colegii de acolo, a mers drept printre ei, coloana fiind lungă, a mers în linie dreaptă și, la un moment dat, a tras brusc volanul. Nu cred că, la o viteză de 30 de kilometri la oră, cât estimează echipele noastre că avea domnul primar, pierzi controlul mașinii, este exclus așa ceva. Efectiv, a tras de volan”, a adăugat șefa AUR Gorj.