Eveniment

CAZ ȘOCANT: Un tânăr cu permisul anulat conducea beat o mașină, în Târgu-Jiu

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Runcu, a fost oprit, vineri, de un echipaj al Biroului Rutier Târgu-Jiu, pe strada Unirii. Acesta mirosea puternic a alcool și a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul i-a uimit pe agenți: 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și nu a fost tot. Oamenii legii au mai avut o surpriză, atunci când i-au verificat actele. Tânărul avea permisul anulat.

„La data de 31 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, Biroul Rutier, au depistat în trafic, un bărbat de 35 de ani, din comuna Runcu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Unirii, din localitate, având permisul de conducere anulat și o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influența alcoolului și care nu are dreptul de a conduce valabil”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

Sâmbătă, polițiștii din Novaci au depistat în trafic un alt bărbat, de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 665, având o concentrație de 1,04 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *