Laurențiu Ciurel a făcut un comentariu pe tema Legii nr.197/2021, în contextul dezastrului de la Pinoasa, generat de alunecarea de teren care a distrus mai multe utilaje de mare capacitate. În opinia sa, actul normativ care a redus vârsta de pensionare în minerit și energie a fost dat “anapoda”, având un singur scop, „autoînchiderea” Complexului Energetic Oltenia. Laurențiu Ciurel spune că, după aplicarea Legii nr.197, CEO a rămas fără specialiști, pentru că au plecat în număr mare la pensie.
“ Am o opinie puțin diferită, poate, de ce s-a spus, până acum. Eu cred că foarte mare importanță are numărul și calitatea personalului care a mai rămas, personal la toate nivelele, de la nivel de conducere, până la cele mai minore posturi de execuție. Pentru că, mă rog, ca toate legile date în ultimul timp, și legea asta specială, cu pensionările în energie, a fost dată anapoda. Nu a avut decât un singur efect: să ne autoînchidem. Indiferent de ce se va hotărî, acum, sper să se hotărască să se continue activitatea în minerit, deși va fi foarte complicat din cauza aceste legi. Ar fi trebuit să fie valabilă din momentul în care se închide activitatea în locul respectiv. Nu e posibil să zicem că funcționăm până în 2026, dar legea e valabilă, acum. E un val de plecări. Au plecat oameni foarte buni. Suntem în situația de a aduce pensionari. Și blocul 5, practic, îl pornim tot cu pensionari. Sunt convins că așa s-a întâmplat și în minerit, pentru că știu, problemele pe care le aveau și colegii de acolo, cu echipajele de pe excavatoare”, a precizat directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari.
Oricum ai lua mineritul de carbune spune cum justifici sa tii tu 11.000 de oameni sa produca in final 700-800 Mw adica cam cat un parc fotovoltaic mare? Si faza cu fotovoltaicu e ca se pun din ce in ce mai multe si din ce in ce mai ieftine. Acum 10 ani cand am cumparat primele panouri erau undeva la 0.9 euro pe w acum sunt la 0.11. Si a mai fost si inflatie. In 2-3 ani se duce la vale mineritul natural nu ca ar fi o lege sau alta.