Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu care a izbucnit, marţi seară, la o casă din municipiul Ploieşti..
Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă de pe strada Intrarea Beiuş din municipiul Ploieşti, la faţa locului fiind mobilizate echipaje cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
„Incendiul se manifesta generalizat la o locuinţă, pe o suprafaţă de circa 80 mp, astfel că forţele de intervenţie au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere. Pompierii au reuşit să localizeze incendiul şi să pătrundă în interiorul locuinţei afectate unde, din nefericire, au identificat o victimă (carbonizată)”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Victima este un bărbat de circa 70 de ani. Focul a fost lichidat de pompieri.