Eveniment

VIDEO: Drum recent asfaltat, acoperit cu pământ

Un drum de tarla din localitatea Roșia de Amaradia, care a fost asfaltat recent, a fost acoperit cu pământ de către un agricultor care și-a arat terenul aflat lângă șosea. Pământul de pe utilaj a ajuns pe drum, iar acesta arată ca și când nu ar fi fost asfaltat.

Marcel Negrea, care deține o fermă și o struțărie, s-a arătat revoltat de această situație. „Ai scos tot pământul de acolo și l-au pus pe acest minunat drum, care s-a făcut nu numai pentru mine, ci și pentru tine și pentru toți cei care aveți pământuri aici. De ce vă bateți joc de aceste drum? A arat până lângă asfalt. I-a fost frică să nu-i ia cineva pământul. Unii chiar nu se mai satură de pământ pe lumea asta. Toată arătura a băgat-o în drum. În cazuri din acestea nu mai suntem prieteni. Omule drag, vino și fă-ți curățenie, pentru că pe acest drum circulă multă lume. Pe acest asfalt pe care s-au chinuit unii să-l facă este arătură. Ar trebui ca primăriile să dea amenzi pentru cei care fac așa ceva. Își bat joc de drumurile publice“, a arătat Negrea.

Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a spus că nu este un caz singular. „S-a mai întâmplat și la alte drumuri de tarla. Vin cu utilajul pe drum și pământul ajunge pe carosabil. Am apelat la poliția locală să îi atenționeze să curețe drumul. Nu am apelat până acum la amenzi până acum. O să-i cerem celui care a umplut drumul cu pământ să îl curețe“, a declarat primarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *