Încercarea Primăriei Motru de a face un control fiscal asupra bunurilor firmei Ghiocela din municipiu s-au soldat, anul trecut, cu un eșec. Acesta s-a datorat refuzului administratorului firmei private de a primite accesul organului de control pe proprietatea societății, fapt aprobat de lege. Controlul programat nu a putut avea astfel loc, deoarece, practic, angajații primăriei au fost „sechestrați”, amenințați cu dosare penale și puși la zid pentru că își făceau datoria. Patronul firmei dar și membrii familiei acestuia au preferat să oprească efectuarea controlului de teama, cu siguranță, de a se găsi în incinta firmei bunuri nedeclarate fiscal, ori structuri care nu respectă autorizațiile de construire. De altfel, în mod șocant, în ultimii 30 de ani, această societate nu a fost niciodată verificată fiscal de organul local, fapt care a fost însă taxat acum de instanță.
Primăria Motru a amendat firma pentru refuzul constant de a accepta controlul fiscal, persoana juridică a fost sancționată de către UAT, iar firma a acționat primăria in judecată. La prima instanță, la Judecătoria Motru, sentința a fost de schimbare a amenzii în avertisment și aducerea la cunoștință că trebuie să accepte controlul. Procesul a continuat, Ghiocela Prod Com făcând recurs. Procesul s-a mutat la Curtea de Apel Craiova care a respins pe 4 octombrie recursul societății comerciale, închizând procesul cu o sentință definitivă.
În aceste condiții, chiar și mâine, Serviciul de Taxe și Impozite Locale poate face verificarea restantă la această firmă. Dacă și de data asta societatea se opune controlului, dând dovadă de rea credință, Primăria Motru are posibilitatea să retragă autorizația de funcționare a firmei pentru diferitele activități desfășurate. Asta asupra clădirilor sau bunurilor supuse controlului fiscal. Până atunci însă s-a pierdut mai bine de un an pentru ca instanța să dea dreptate Primăriei Motru cu privire la respectarea legii, UAT-ul fiind obstrucționat să aplice legea.