Cosmin Popescu și câțiva primari au reacționat, la sfârșitul anului trecut, după ce au constatat că gorjenii vor avea interzis în aproape jumătate din suprafața împădurită a Gorjului. A urmat o întâlnire la nivelul guvernului pe această temă. În plus, în localitățile afectate de măsura prinsă în PNRR au început o serie de dezbateri. Președintele Consiliului Județean susține că Gorjul are deja introdusă o suprafață enormă în arii protejate de circa 196 de mii de hectare. În alte peste 22 de mii de hectare nu se pot face lucrări de exploatare a masei lemnoase. În aceste condiții, va scădea suprafața de pădure din Gorj, care va fi introdusă în zona de protecție strictă.
„Propunerea inițială a fost respinsă, plecăm de la zero. Nu ne opunem introducerii în zona de protecție strictă, dar trebuie să fim consultați astfel încât să fie permise activitățile de exploatare a lemnului pentru consumul propriu și să fie permise balastierele și carierele, de care avem nevoie pentru a construi drumuri în țară. Vreau să precizez că avem o suprafață enormă în arii protejate de 196 de mii de hectare. De asemenea, avem o suprafață de peste 22 de mii de hectare în care nu pot face lucrări decât de întreținere. Cu siguranță, o să fie o dezbatere reală. Suprafața inițială a fost respinsă. Nu se va mai regăsi în următoarea propunere care va fi prezentată Ministerului Mediului. (…) Au fost câteva localități prinse integral în zona de protecție strictă. (…) Și-au asumat greșeala (nr. reprezentanții Ministerului Mediului). Acum, se face o dezbatere reală, clară, astfel încât să avem un plan general cu o zonă protejată strictă, astfel încât să nu aducă atingere intereselor județului”, a precizat șeful CJ Gorj.