Ultima oră

Patru căței au fost salvați de un militar britanic

Patru căței au fost salvați de un militar din cadrul ‘Regimentului 4 Artilerie Regală’ al Marii Britanii, în timpul unui exercițiu militar, desfășurat vineri, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, cățelușii aflându-se chiar în zona destinată tragerilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.

‘Într-o lume în care gesturile de compasiune pot face diferența dintre viață și moarte, un soldat britanic a dat un exemplu de responsabilitate și empatie. În timpul unui exercițiu militar desfășurat la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, un militar în vârstă de 35 de ani, din cadrul ‘Regimentului 4 Artilerie Regală’ al Marii Britanii, a observat patru căței aflați în pericol iminent. Zona urma să fie supusă unor trageri, iar viața micilor patrupede era amenințată. Fără să stea pe gânduri, soldatul a sesizat Biroul pentru Protecția Animalelor Galați, iar intervenția nu a întârziat. Polițiștii, alături de voluntarii inimoși ai unei asociații de protecție a animalelor au ajuns rapid la fața locului și au reușit să preia cățeii, salvându-i de la o soartă tragică. Acum, aceștia sunt în siguranță la adăpostul asociației, unde primesc îngrijiri și afecțiune’, a transmis IPJ Galați.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *