Poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţă, prin 112, de către un bărbat de 41 de ani, că fiica sa de opt luni ar fi murită. În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit urme de violenţă pe corpul micuţei, principala suspectă fiind mama copilei, bănuită că ar fi lovit-o pe micuţă până când ar fi lăsat-o fără suflare.
Tânăra din Moara Domnească a fost reţinută iniţial pentru 24 de ore şi audiată de către procurori, care au propus arestarea preventivă a acesteia. Primele date au relevat că femeia şi-ar fi lovit copila într-un acces de furie. Acum este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat faţă de un membru de familie.
IPJ Vaslui a informat că trupul fără viaţă al micuţei a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vaslui, pentru efectuarea autopsiei medico-legale şi stabilirea cauzei decesului.
O echipă de la Direcţia de Protecţia Copilului Vaslui a discutat cu tatăl şi cu bunicii bebeluşului ucis, pentru a stabili dacă primul copil al cuplului, în vârstă de patru ani, poate rămâne în familie.