Ultima oră

Un italian care s-a dus la dentist a rămas fără mandibulă

Un italian în vârstă de 35 de ani suferă de pareză facială după ce i-a fost extirpată mandibula din greşeală, pentru că i s-a încurcat biopsia cu cea a unui pacient care suferea de cancer.

Totul a început în mai 2024 când bărbatul s-a prezentat la clinica stomatologică din cadrul spitalului Policlinico Umberto I din Roma pentru extracția unui molar de minte și îndepărtarea unui chist. Conform procedurilor i s-a făcut o biopsie, iar materialul biologic a fost trimis pentru examinare histologică. Însă proba lui a fost confundată cu cea a altui pacient, care suferea cu adevărat de o tumoare malignă, relatează La Repubblica.

În luna iunie, medicii i-au comunicat bărbatului că suferă de un osteosarcom agresiv și că este necesară o intervenție chirurgicală majoră. Aşa că în luna iulie bărbatul a fost supus unei operaţii de extirpare a maxilarului, urmată de un calvar postoperator, asta pentru că atunci când s-a trezit din anestezie, şi-a dat seama că partea dreaptă a gurii îi era paralizată.

Ulterior, la data de 9 septembrie, un nou examen histologic realizat pe țesutul osos extirpat a indicat că acesta era sănătos, iar medicii l-au anunţat că nu mai este necesară chimioterapia.

Italianul începe să se îndoiască de diagnostic şi hotărăşte să facă investigaţii suplimentare la Universitatea Catolică din Roma, unde probele de laborator au confirmat suspiciunile sale: materialul biologic analizat inițial nu îi aparținea.

Bărbatul a depus o plângere, iar Parchetul a deschis o anchetă pentru vătămări agravate, având ca scop identificarea celor responsabili pentru o eroare care va marca pentru totdeauna viața italianului. Autorităţile au intrat în posesia fișelor medicale și a mărturiilor personalului sanitar.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *