Dezvăluiri

Laude din CE Oltenia la adresa ministrului Energiei

Fostul lider sindical de la Cariera Roșia, Mircea Gherendi, îl laudă pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru demersurile de prelungire a vieții CE Oltenia.

Mircea Gherendi este sceptic că AUR poate salva Complexul Energetic Oltenia, în condițiile în care toate partidele politice au votat în Parlament Legea decarbonizării care închide mineritul. Fostul lider sindical de la Cariera Roșia, Mircea Gherendi, îl laudă pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru demersurile de prelungire a vieții companiei energetice de la Târgu-Jiu.

“Din tot ce am văzut, în ultimii ani, niciun ministru al Energiei n-a venit cu ceva concret pentru noi care să ne ajute cu adevărat și eu sunt sceptic că un partid, chiar și AUR, că nu contează de la ce partid vine, vine cu ceva salvator pentru noi, pentru că atât timp cât absolut toate partidele politice au votat în Parlamentul României legea care pe noi ne închide. Și, atunci, dați-mi voie să nu mai am încredere în niciun partid că vine cu ceva constructiv pentru ramura energetică minieră, pentru că una declară în campania electorală și alta fac cu adevărat. Referitor la postarea respectivă, domnul Burduja este printre singurii miniștri care conștientizează și spune cu subiect și predicat că ne-am grăbit, lucru pe care eu îl spun de cel puțin 8 ani că această grabă a noastră de a ne închide singuri și această apăsare pe o pedală de accelerație în mod agresiv nu ne ajută cu nimic. Burduja a mers la cei de la Comisia Europeană și a încercat un dialog, a încercat să ne explice situația reală, situație pe care o vedem cu toții. Nu există iarnă care să nu aibă ger și în aceste condiții numai CEO ne poate salva. Realmente compania noastră este singura entitate producătoare de energie care salvează sistemul energetic pe perioade de ger, am văzut asta în fiecare an”, afirmă Mircea Gherendi.

“În sfârștit, un ministru spune cu subiect și predicat că fără noi nu se poate”

Mircea Gherendi afirmă că, în comparație cu alți miniștri ai Energiei, Sebastian Burduja, a spus cu subiect și predicat că fără energia pe cărbune nu poate rezista sistemul energetic național și face și pași concreți în sensul amânării închiderii capacităților de la CE Oltenia.

“Eu am 30 de ani în minerit și în toți acești ani nu a fost niciun an și nicio iarnă în care noi să nu salvăm sistemul energetic național. La fel se întâmplă și vara. După cum știm, avem o climă temperat-continentală, avem 4 anotimpuri, dintre care două se întind pe cea mai lungă durată, vara și iarnă, unde nu se poate fără noi. Cu alte cuvinte, reprezentăm siguranța energetică națională și, în sfârșit, un ministru spune cu subiect și predicat că fără noi nu se poate și face ceva în sensul ăsta, pentru că ceilalți miniștri una spuneau și alta făceau. Adică, spuneau că noi suntem importanți, dar când venea momentul ca să se oficializeze ceva în acest sens, ei se îndreptau spre toate entitățile, cu excepția noastră, pe hidro, eoliene și altele. Pe noi ne ocoleau și asta se vede și în strategia energetică națională că noi nu facem parte din ea, ori asta este o greșeală enormă să nu contezi pe cărbune”, a adăugat fostul sindicalist.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *