Mădălin Constantin Vlădulescu, în vârstă de 36 de ani, din comuna Logrești a fost reținut de polițiști, în urmă cu câteva zile, pentru viol săvârșit asupra unei minore în vârstă de 15 ani. Actul sexual a avut loc pe data de 6 august 2024, chiar de Zilele Comunei Logrești, totul fiind filmat. De altfel, urmare a acestui filmuleț, polițiștii s-au autosesizat iar pe data de 22 martie, bărbatul din Logrești a ajuns după gratii iar minora din Berlești a fost preluată de DGASPC Gorj. Făptașul, care are o relație amoroasă afișată tot cu o minoră, a primit apoi 30 de zile de arest, de la Judecătoria Târgu Cărbunești. Faptele lui Mădălin Vladulescu au șocat comunitatea din Logrești, deoarece respectivul are o fiică în vârstă tot de 15 ani, la fel că victima infracțiunii pentru care acesta este arestat.
Filmulețul realizat pe data de 6 august a ajuns în posesia anchetatorilor care au identificat imediat protagoniștii. Pe Mădălin Constantin Vlădulescu l-au ridicat de la domiciliu și l-au băgat în arest, chiar dacă actul sexual a fost consimțit, dar vârsta minorei a transformat fapta în viol. În ce privește minora din Berlești, care ar mai fi fost implicată într-un incident grav cu un vecin, aceasta a ajuns într-un centru al DGASPC Gorj unde este consiliată psihologic.
IPJ Gorj confirmă arestarea bărbatului din Logrești, satul Frunza, dar și acuzația de viol săvârșit asupra unui minor. De altfel, pe data de 23 martie, Judecătoria Târgu Cărbunești prelungește arestul preventiv inițial, de 24 de ore, în unul de 30 de zile.
Dosarul penal se află, în continuare, în cercetarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești
Instanța de fond a dispus însă duminică „arestarea preventivă a inculpatului inculpatului Vlădulescu Constantin-Mădălin, pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor (3 fapte), (…) pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23.03.2025, până la data de 21.04.2025, inclusiv”.
Făptașul avea o relație publică cu o elevă de clasa a X-a din Hurezani
Șocant este că, Mădălin Vlădulescu s-a afișat, pe pagina sa de socializare, alături de o altă minoră. Este vorba despre o elevă de clasa a X-a, asta în condițiile în care el are în întreținere, în urma unei căsătorii finalizate cu un divorț, o minoră de 15 ani. Acum fiica bărbatului arestat se află în îngrijirea mamei, la Bustuchin.
Filmuleț porno șocant!
Filmulețul în care bărbatul de 36 de ani întreține relații sexuale cu minora din Berlești este unul care a șocat mai multe persoane care au avut acces la imaginile respective. În cauză se poate vorbi și de pornografie infantilă, un aspect care a făcut însă legătură anchetatorilor cu incidentul care altfel ar fi rămas ascuns.