DezvăluiriUltima oră

VIDEO: Condiții îngrozitoare pentru elevii care au participat la Olimpiada Națională de Matematică. Un părinte din Gorj trage un semnal de alarmă

Mai mulți elevi din Gorj au participat în urmă cu câteva zile la Olimpiada Națională de Matematică, care s-a desfășurat în orașul Buzău. Printre participanți s-a numărat și Mark Ilieș, un elev multiplu premiat la Olimpiada de Informatică și alte concursuri. Tatăl acestuia l-a însoțit la Buzău.

Dan Ilieș, președintele secției de handbal a CSM Târgu Jiu, a prezentat pe Facebook condițiile îngrozitoare de care au avut parte elevii participanți la Olimpiadă: „România educată în WC-uri defecte!
Nu cerem lux, cerem decență !
Am fost săptămână aceasta la Olimpiada Națională de Matematică, cu copilul meu. Cu emoții, cu mândrie… și m-am întors cu un gust amar.
Așa arată „respectul” pentru olimpici, la Naționala de Matematică din Buzău:
370 de copii strânși în sala de sport, obligați să-și lase hainele pe câteva bănci, într-un haos general. Mulți erau la prima participare, tremurând de emoții, iar la finalul examenului își căutau îmbrăcămintea prin grămadă, ca la talcioc.
Toți acești copii, care muncesc enorm pentru excelență, au fost nevoiți să împartă o singură toaletă infectă. Trei ore pentru clasele 5-6, patru ore pentru cei din clasele 7-8. Dispreț total față de orice minimă decență.
Apoi, după ce au dat tot ce au putut, au fost ținuți zeci de minute să poată preda lucrarea.
Pentru ce?… Pentru că organizarea a fost o glumă proastă“.
Organizarea Olimpiadei a fost dezastruoasă: „Festivitatea de deschidere? Părinții n-au avut loc. Sala era prea mică, iar copiii, unii emoționați până la lacrimi, au fost nevoiți să stea în picioare.
Contestațiile? Haos, nervi și lipsă totală de organizare. Toți se enervau – părinți, profesori, copii.
La premiere- întârziere de peste 1 ora, copii ținuți afara in frig, înghesuială.
La una din locațiile de cazare, în camere deja mici, s-au băgat paturi suplimentare. Un copil a dormit pe un pătuț înghesuit, ca să nu fie pe jos. Oare cum s-a simțit în comparație cu ceilalți colegi de cameră?
Asta e ospitalitatea oferită unor copii de elită ?
Așa arată respectul pentru performanță?
P.S. Am fost anul trecut la Olimpiada Națională de la Vaslui și la cea de Informatică de la Iași și nu au fost probleme…asta pentru cei ce cred că sunt eu Gică Contra…“.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Foarte bine faceți ca luați atitudine, respect!
    Desigur, când expui realitatea și nu e laudazio, devii „Gica contra”.
    Se manifesta peste tot aceasta cangrena, din păcate.
    Felicitări copiilor olimpici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *