Recomandarea lui Mihai Weber pentru Uniunea Salvați România vine după ce liderii USR au luat decizia, miercuri, de a-i retrage susținerea Elenei Lasconi pentru alegerile prezidențiale în plină campanie electorală. Președintele PSD Gorj afirmă că, decât să-l susțină pe independentul Nicușor Dan în bătălia pentru Cotroceni, mai bine l-ar sprijini pe candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu.
“Vor vedea că rezultatul votului le va spune că, într-adevăr, au ales o potecă ce nu este cea pe care și-o doresc și, mai mult decât atât, am văzut că sunt foarte nehotărâți în a-și alege un candidat. Soluția este simplă, Crin Antonescu este candidatul perfect și dacă tot o dau că ba Nicușor, ba că Lasconi, săptămâna cealaltă, poate, se hotărăsc pe altă persoană, hai să se liniștească, cumva și să nu mai treacă prin perioada asta de agitare și au varianta de a-l susține pe Crin Antonescu și, atunci, este ceea ce-și doresc. Un președinte care este pro-european, care-și dorește să rămână alături de partenerul strategic, care-și dorește să continue tot ceea ce înseamnă investiții și bunăstare în România și lucrurile sunt cât se poate de clare. Deci, dacă au nevoie de o altă sugestie în scris, putem să le-o facem, dar, până la urmă, săracii, au rămas niște balerini josnici și fără credibilitate. Am văzut că ei tot încearcă tot felul de scenete, că-l vor susține pe Bolojan ca premier. Toate acestea sunt chestiuni copilărești care nu mai prind la oameni. Una e să fii credibil și să ai verticalitate, ca și formațiune, ca și persoană, și alta e să încerci să te joci așa cu tot felul de scenete de astea de prost gust”, a conchis liderul social-democrat.