Dezvăluiri

Scandal exploziv în lumea muzicii populare: Marian Medregoniu, șantaj și poze în ipostaze intime cu o solistă celebră!

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu l-a trimis în judecată, în luna februarie a acestui an, pe cunoscutul interpret de muzică populară Marian Medregoniu pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de violarea vieții private și șantaj, și pe tatăl vitreg al acestuia, Constantin Răzvan Cumpănașu, pentru comiterea infracțiunii de amenințare. Procurorii au fost sesizați de către Teodora Pană, o apreciată solistă de muzică populară, cu privire la faptul că, în cursul lunii martie a anului trecut, fostul său prieten apropiat, Marian Medregoniu, i-a trimis mai multe mesaje text cu un conținut amenințător. De asemenea, acesta i-a transmis iubitului solistei mai multe fotografii în care aceasta este surprinsă în ipostaze intime. Medregoniu este acuzat și de faptul că șantajat-o pe Teodora Pană, amenințând-o că, în cazul în care nu va șterge unele postări făcute publice în mediul on-line, va posta pozele în care solista apare în ipostaze intime pe rețelele de socializare.

Motivul incredibil care a dus la ruperea relației de prietenie dintre Medregoniu și Teodora Pană

În plângerea penală adresată procurorilor, Teodora Pană a povestit că era căsătorită din anul 2010, însă căsnicia sa nu mai era una viabilă de mai mulți ani, așa că a intentat divorț. Trebuie spus că, de la finalizarea anchetei, statutul său marital s-a schimbat din nou, după ce s-a căsătorit cu Răzvan Șain, un bucătar din Gorj destul de apreciat la Timișoara. Solista le-a mai spus procurorilor că, de aproximativ zece ani avea o relație de prietenie cu Medregoniu și petreceau atât timpul liber împreună, cât și la evenimentele unde erau invitați să cânte.

De la începutul anului 2023, Teodora Pană a început o relație extraconjugală cu Răzvan Șain așa că i-a făcut cunoștință acestuia cu Medregoniu, aceștia petrecându-și, mai apoi, timpul liber împreună. Din luna februarie a anului trecut, relația de prietenie dintre Teodora Pană și Marian Medregoniu s-a răcit.

În actul de inculpare întocmit de procurori la finalizarea cercetărilor se precizează că motivul a fost apropierea lui Medregoniu de iubitul interpretei căruia fostul amic al acesteia a început să îi povestească mai multe aspecte din trecutul solistei, încercând să o denigreze cu scopul ca relația dintre cei doi amorezi să se rupă.

Poze compromițătoare trimise iubitului interpretei

În martie, anul trecut, într-o discuție pe care Medregoniu a purtat-o pe WhatsApp, cu iubitul solistei Teodor Pană, cântărețul i-a spus acestuia că a primit un mesaj de la un număr necunoscut, prin care se aduceau jigniri solistei și adresantul susținea că deține unele fotografii cu aceasta în ipostaze intime. Bănuiala solistei este că Medregoniu și-a trimis singur acele mesaje, întrucât relația lor de prietenie nu mai era una bună. Astfel, Teodora Pană a făcut o postare publică pe contul său de Facebook , dar și pe Tik-Tok, în care îi sugera celui care a ”trimis” mesajele să se oprească. Câteva zile mai târziu, Medregoniu i-a transmis pe WhatsApp iubitului solistei mai multe mesaje text, cu aspecte din trecutul acesteia, precum și trei fotografii în care aceasta apărea în ipostaze intime. În acest context, Medregoniu i-a transmis iubitului solistei să îi spună acesteia că în cazul în care nu încetează să mai facă postări publice pe conturile sale de socializare și nu le va șterge pe cele deja postate, în care face referire la persoana sa, o să posteze fotografiile intime cu aceasta în mediul on-line. După ce Teodora Pană a sesizat organele de cercetare penală, atât discuția iubitului său cu Medregoniu, cât și fotografiile intime cu ea, transmise de acesta, au fost depuse la dosar. Teodora Pană a continuat să posteze pe rețelele de socializare mesaje video în care Medregoniu se simțea vizat, astfel că i-a trimis acesteia mai multe mesaje prin care îi solicita să se oprească, iar în caz contrar o să facă publice unele aspecte din viața privată a solistei. Ulterior, după cum se menționează în rechizitoriu, interpreta a primit mai multe mesaje pe Facebook de amenințare cu acte de violență de la Răzvan Constantin Cumpănașu, tatăl vitreg al lui Marian Medregoniu. Atunci când a fost audiat, bărbatul a recunoscut săvârșirea faptei și a menționat că, în cursul lunii aprilie a anului 2024, în momentul când a observat în mediu on-line mai multe postări realizate de Teodora Pană referitoare la membrii familiei sale, i-a transmis atât solistei, cât și fostului soț al acesteia, mai multe mesaje text pe contul său de socializarea Facebook, precum și prin intermediul WhatsApp, în care a amenințat-o pe aceasta că în momentul când se vor întâlni pe stradă o va agresa fizic și va da cu mașina peste ea.

Un fost iubit al solistei a lămurit misterul pozelor cu aceasta în ipostaze intime

Și Marian Medregoniu a recunoscut săvârșirea faptelor de șantaj și violarea vieții private, precizând că pozele pe care le-a transmis către iubitul Teodorei Pană le-a primit la rândul său de la o altă persoană, conceptată ca martor în dosar, mai exact un fost iubit al solistei. De altfel, Teodora Pană a declarat anchetatorilor că a luat la cunoștință despre proveniența pozelor în care apare în ipostaze intime, ”precizând că îl cunoaște pe numitul (…) întrucât acesta a făcut parte din viața sa în trecut, fapt pentru care a solicitat efectuarea de cercetări față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de violarea vieții private”. A fost audiat și fostul iubit al solistei, care ”a precizat că a cunoscut-o în anul 2020, iar de la acel moment au format un cuplu până în 2022, perioadă în care cei doi au discutat în mai multe rânduri prin intermediul rețelelor de socializare, ocazie cu care aceasta din urmă i-a transmis mai multe fotografii în care era surprinsă în ipostaze intime, precum și că în unele discuții prin apel video a realizat unele capturi de ecran ale conversației, capturi în care era afișată persoana vătămată (Teodora Pană – n.r.) în ipostaze intime, însă aceasta avea cunoștință despre fotografii și i-a dat acordul la acel moment”, după cum se arată în actul de inculpare. Fostul iubit al solistei le-a mai spus anchetatorilor că nu mai deține fotografiile respective cu Teodora Pană și nu el a trimis acele fotografii lui Medregoniu, ci chiar solista, în perioada relației sale cu aceasta. Ba mai mult, solista ar fi trimis acele fotografii în care era surprinsă în ipostaze intime, atât lui Medregoniu, cât și altor persoane.

Judecătorii au constatat, în urmă cu o săptămână, regularitatea rechizitoriului și au dispus începerea judecății, însă nu a fost fixat încă un prim termen al procesului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *