Dezvăluiri

Lider din CE Oltenia: Cerem să fim tratați precum colegii din Valea Jiului

Sindicaliștii vor ca minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia să beneficieze de venit de completare la fel ca foștii ortaci din Valea Jiului, în caz de concedieri colective.

Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, cere ca minerii și energeticienii de la CE Oltenia să fie tratați așa cum au fost tratați colegii din Valea Jiului, acolo unde activitatea s-a închis. Mai exact, solicită să fie acordate plăți compensatorii de la bugetul statului, nu al Complexului Oltenia, și venit de completare pe 4 ani, cu grupe de muncă plătite. În bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025, nu sunt prevăzute concedieri colective la compania energetică de la Târgu-Jiu.

“Asta cu veniturile de completare este discutată de ani de zile. Am reușit să introducem în contractul colectiv de muncă cele mai mari plăți compensatorii care au fost vreodată în contractul de la CEO. Le-am spus, le-am arătat și colegilor mei care, poate, nu au crezut acest lucru câte salarii sunt în contractul colectiv de muncă, când vom ajunge la închiderea CEO. Întreaga mișcare sindicală cere acest lucru, să fim tratați și noi cum au fost și colegii noștri din Valea Jiului, pentru că acele unități care s-au închis, nu cele care au continuat activitatea, au beneficiat de plăți compensatorii de la bugetul statului, nu din companie, pentru că nu mai avea compania să le dea banii și venit de completare pe 4 ani cu grupe plătite. Asta este pe ordinea de zi, a fost transmisă de ani de zile această solicitare și, deocamdată, nu s-a discutat despre negocieri, n-au fost prevăzute, anii trecuți, nici măcar plăți compensatorii, pentru că nu s-a discutat de concedieri. Din prezentarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2025, nu s-au prevăzut concedieri, dar această solicitare de venituri de completare pe 4 ani cu contribuțiile aferente locului de muncă în care ne desfășurăm activitatea nu vor lipsi de pe tapet”, afirmă Jan Popescu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *