
Papa Francisc a murit luni dimineață, în a doua zi de Paște, a anunțat Vaticanul. Primul lider latino-american al Bisericii Catolice, avea 88 de ani şi supravieţuise recent unei duble pneumonii.
Papa a decedat în reședința sa de la Vatican, Casa Santa Marta.
Cardinalul Jorge Mario Bergoglio fusese ales să conducă Biserica Catolică în martie 2013, după ce Papa Benedict al XVI-lea a demisionat.
Ritualul de confirmare a decesului Papei Francisc va avea loc luni seară, la ora locală 21:00 (19:00 GMT), la reşedinţa sa din Casa Santa Marta, în capela căreia va fi depus.
Înmormântarea va avea loc peste nouă zile, iar conclavul pentru alegerea succesorului său peste o lună, a anunţat Vaticanul.
Papa va fi înmormântat în Basilica Santa Maria Maggiore, din Roma, fiind pentru prima dată în ultimul secol când un Suveran Pontif este înhumat în afara Vaticanului. Decizia a fost luată de Papă însuşi în urmă cu mai bine de un an, pentru a-și arăta devotamentul său imens pentru Fecioara Maria şi ataşamentul special pentru această biserică din Capitala Italiei.




