De la începerea procesului de vot și până la acest moment, polițiștii s-au sesizat cu privire șapte posibile incidente electorale, unul nefiind confirmat, fără să fie înregistrate situații deosebite, din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
O situație de încălcare a prevederilor legale a fost constatată, reprezentând nerespectarea prevederilor privind comercializarea și consumul băuturilor alcoolice, conform art. 43, alin. 12, din Legea 370/2004 R, fiind aplicate sancțiuni contravenționale.
Exemplificăm că, la data de 4 mai a.c., un jandarm care se afla în paza Secției de votare 139 a fost sesizat de către președintele secției, cu privire la faptul că nu mai găsește ștampila de vot. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta.
Reamintim Decizia Biroului Electoral pentru alegerea Președintelui României, prin continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale se înțelege:
• afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea distribuirea și/sau difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip care se referă la alegeri.
• difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.
• sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați.