Situaţie alarmantă la Grădina Zoologică din Târgu Mureş. Ursoaica cu cei trei pui, care a fost relocată luna trecută, la peste 100 de km, în munţi, s-a întors pe platoul Corneşti, unde şi-a reluat rondul prin gunoaie şi prin curţile oamenilor. Locuitorii stau cu frică în case, asta în timp ce mesajele Ro-Alert curg aproape zilnic. Azi-noapte, însă, unul dintre pui a fost capturat cu ajutorul unei cuşti. Ceilalţi doi, împreună cu mama lor, sunt încă în libertate.
După doar trei săptămâni de la relocare, familia de urşi şi-a croit drumul înapoi la Grădina Zoologică din Târgu Mureş. În imaginile de pe camerele de supraveghere ale parcului din apropiere, animalele se plimbă, noaptea, nestingherite pe alei şi caută în coşurile de gunoi, conform Antena 3.
Anul trecut, un urs a intrat în perimetrul grădinii şi a omorât trei căprioare şi un emu, înainte să fie capturat şi împuşcat. Fiind amplasată la marginea pădurii, urşii sar gardul în căutare de hrană. Responsabilii Grădinii Zologice spun că de atunci au întărit gardurile pentru siguranţa vizitatorilor.
„Se pare că ar fi familia care a fost relocată. Dacă urşii n-au de ce să vină aici, nu găsesc mâncare, tomberoanele sunt închise, oamenii nu aruncă resturi de mâncare, atunci n-are rost să vină aici”, a declarat Szantho Janos – directorul grădinii zoologice.
Azi-noapte, unul dintre cei trei pui a fost capturat de autorităţi într-o cuşcă. Mai rămân doi ursuleţi, dar şi mama lor, ce ar putea fi oricând gata de atac pentru a îşi salva puii.
„După capturarea urşilor, voi decide eutanasierea ursoaicei, respectiv mutarea celor trei pui de urşi. Deoarece relocarea urşilor nu a dat rezultate”, a declarat Kovàcs Mihály Levente – viceprimar Municipiul Târgu Mureş.
Momentan, vizitatorii Grădinii Zoologice, dar şi cei care ies la o gură de aer pe platoul Corneşti, se tem pentru viaţa lor.
„Mi-e teamă, aş vrea totuşi să avem siguranţă dacă venim să alergăm”. „Aceşti urşi normal că vin înapoi de unde au plecat. Sute de mii de oameni anual, mai devreme sau mai târziu sigur se va întâmpla ceva”, spun oamenii.
Autorităţile îi sfătuiesc pe cei care frecventează zona să fie atenţi şi să sune la 112 imediat ce sesizează prezenţa urşilor.
0 282