Începând cu anul 2011, elevii din România au beneficiat de programul „Școala Altfel” – o săptămână dedicată activităților extracurriculare, în care procesul clasic de predare era suspendat. În 2024, s-a adăugat și „Săptămâna Verde”, axată pe educație ecologică. Ambele săptămâni au fost percepute de mulți ca o pauză de la orele obișnuite, fiind marcate de excursii, ieșiri în parc sau la fast food și activități recreative.
Începând cu anul școlar viitor, aceste programe vor fi reformate substanțial, potrivit declarațiilor ministrului Educației, Daniel David. Oficialul a anunțat că va introduce noi instrucțiuni pentru organizarea acestor săptămâni, astfel încât ele să nu mai fie percepute ca o întrerupere a procesului educațional, ci ca o altă formă de învățare.
„Am primit multe feedback-uri privind Școala Altfel și Săptămâna Verde. Unii consideră că afectează procesul educațional, alții le văd ca o modernizare. Eu cred că sunt inițiative valoroase, dar trebuie reformulate. Nu înseamnă că trebuie să ieșim din școală pentru a face educație altfel”, a declarat ministrul, citat de Edupedu.
Daniel David propune ca în cadrul acestor săptămâni să se continue predarea disciplinelor din orar, dar într-un format diferit – axat pe aplicabilitatea cunoștințelor în viața reală, conform cerințelor evaluărilor internaționale precum testele PISA. De asemenea, activitățile din „Săptămâna Verde” se vor putea desfășura și în incinta școlii, atâta timp cât includ o componentă educațională clară.
Modificările propuse vor fi detaliate oficial în perioada următoare, iar ministerul urmează să publice noile instrucțiuni privind organizarea acestor săptămâni tematice.