Directoarea Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, Iulia Nănuț, dar și directorul adjunct Cosmin Ionescu, sunt reclamați la Ministerul Educației pentru un comportament neprofesionist la adresa colectivului unității de învățământ, dar și pentru un management defectuos. O reclamație scrisă, anonimă însă, a fost transmisă ministrului Educației, fără ca aceasta să ajungă și la Inspectoratul Școlar Județean Gorj. De altfel, inspectorul școlar general Mihai Istrate a declarat că nu are cunoștință despre o astfel de sesizare trimisă și spre IȘJ Gorj.
Directoarea școlii este acuzată, în cuprinsul sesizării, că ar denigra personalul școlii. Grav este că se menționează că ambii directori ar utiliza banii din concediile medicale ale personalului și că și-ar obliga oamenii din subordine să ponteze la muncă persoane care nu ar fi la serviciu. Din comisiile școlii ar face doar persoanele aflate în „grațiile directoarei”, se mai subliniază în reclamația scrisă, acuzații fiind aduse și administratorului școlii care ar avea un comportament identic cu al șefilor săi la adresa personalului nedidactic din unitate.
Aceste nereguli atrag, potrivit reclamației, efecte grave asupra școlii. O altercație a avut loc la o ședință cu părinții, fiind necesară intervenția poliției, iar la clasa pregătitoare s-ar fi înscris doar cinci elevi, se mai scrie în reclamația cu acuzații foarte grave. De asemenea, un număr mare de elevi s-au transferat din scoală în timp ce orele pentru ,,a doua șansă” s-ar fi dat doar pe ochi frumoși și pentru cei care ar fi în grațiile directoarei. Se mai reclamă, de asemenea, că bani pentru Școala Verde nu au fost în școală, în timp ce directoarea stă un număr redus de ore „la program”, plecând și revenind în unitate după voia sa.
Reclamanții cer ministrului luarea unor măsuri la școala din Târgu Jiu
În ceea ce privește directoarea unității de învățământ, prof.Iulia Nănuț susține că o mare parte din cele reclamate nu sunt reale. Directoarea confirmă în schimb incidentul de la ședința cu părinții când poliția a fost chemata în școală să calmeze spiritele.
„Aștept să soluționeze Ministerul aceste reclamații. Sunt siderată de ce aud. Rămâne la latitudinea ministrului și a inspectoratului școlar să ia măsuri după ce verifică dacă aceste reclamații se confirmă sau nu. Eu și domnul director adjunct suntem pe funcții cu concurs. Ne expiră mandatele abia în aprilie 2026. Au mai fost reclamații, dar niciodată nu au escaladat”, a declarat directoarea Școlii Gimnaziale Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu, vizavi de reclamația scrisă trimisa ministrului Educației.