Opt stații de metrou au fost închise, iar mai multe linii au suferit întârzieri și suspendări. Problemele tehnice au afectat și site-ul Transport for London (TfL), care a devenit inaccesibil în contextul crizei.
„Luminile s-au stins pur și simplu. Nu știm mai multe în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al TfL pentru agenția de presă PA, precizând că problema afectează zona de sud-vest a Londrei.
Trenurile s-au oprit imediat după întreruperea curentului, iar mai multe stații au fost evacuate din motive de siguranță. „Există sisteme de urgență care asigură lumină în trenuri și stații, dar nu este sigur să păstrezi stațiile deschise fără alimentare completă. Unii pasageri ar fi putut rămâne blocați în tunel pentru o perioadă scurtă de timp”, a explicat reprezentantul TfL.
Autoritățile lucrează în prezent la repornirea sistemului, însă perturbările rămân semnificative.